Mihnea Dobrotă: Cred că asta e de schimbat în învățământul românesc: mentalitatea!

By June 21, 2018Visurile lor

Și-a început cariera ca profesor de franceză, pentru ca apoi să treacă definitiv la muzica pe care o descoperise încă din clasa a X-a de liceu. De 21 de ani este toboșarul Omul cu șobolani, o trupă atât de iubită de adolescenți și tineri.

Mihnea Dobrotă, pe timpul zilei barber la Mr. Blade – Barber Shop, iar pe timpul nopții bateristul trupei Omul cu Șobolani crede că în primul rând trebuie schimbată mentalitatea vis-a-vis de școala și elevi. ”Nu putem fi competitivi dacă ne învățăm copiii aceleași automatisme educaționale fără a-i provoca să descopere ce le place, să își descopere talentul și să poată astfel excela fiecare în domeniul ales de bunăvoie, să aleagă în cunoștință de cauză o vocație.”

 

Ce materii ți-au plăcut cel mai mult în școală? De ce?

Încep prin a expune ce nu mi-a plăcut, și anume științele exacte (matematică – fizică). Asta fiindcă nu am reușit sau, mai bine zis, nu am fost ajutat să descopăr tainele lor. Învățământul din perioada comunistă era unul retrograd, trebuia să înveți de toate, să le înțelegi pe toate, nu era un învățământ axat pe skill-urile personale. Era un paradox pentru părinții mei, unul economist, celălalt arhitect, ca fiul lor cel mic să nu înțeleagă materiile fixe.
Încă de pe atunci mi-am dat seama că o să fac ce mă atrage și o să renunț să mai înțeleg chestiile “abstracte” ale materiilor exacte. Așa că m-am axat pe partea “artistică” a învățării, pe limba română, limbile străine, literatura universală și sportul, unde am făcut și performanță până la un punct. Am descoperit limba franceză, o materie pe cât de nefolositoare la momentul respectiv, anii ’80, pe atât de incitantă ca exprimare în sistemul meu de acumulare de informații. Aveam un prieten pe scara de bloc al cărui tată era geolog, colinda lumea în lung și în lat. La începutul anilor ’80 a ajuns în Franța și și-a făcut abonament la revistele frantuzești: Pif și Rahan. Eram fascinat de cât puteau fi de expresive poveștile respective și mi-am propus să le și înțeleg, învățând limba.

Ulterior, în facultate (limbi străine – franceză/italiană) am ajuns să citesc clasicii francezi în original. În liceu aveam să descopăr literatura universală prin prisma unui pedagog de școală nouă, doamna Victoria Vârtopeanu, un profesor care propunea la începutul anilor 90 un altfel de învățare, prin descoperire, prin provocarea de a desluși înțelesurile literaturii prin propriul filtru, nu schematic, brut și înregimentat ca până atunci. Ăla a fost momentul in care mi-am dat seama că îmi pot da răspunsuri singur la majoritatea întrebărilor pe care mi le puneam, nu să iau de bune toate șabloanele de gândire livrate masiv de un sistem total anapoda. Și, cam de atunci, asta am tot făcut, m-am descoperit provocându-mă în tot felul de domenii.
Sportul a fost supapa prin care mă puteam desfășura fizic, fiind un tip atletic, trebuia să îmi găsesc un sport care sa mă provoace. Am început cu tenisul de masă, l-am abandonat pe la 14 ani, am continuat în paralel cu voleiul, cu care am făcut și performanță, și baschetul și mă bucur maxim că am avut șansa să fac asta.

 

Cum te-au influențat profesorii în alegerile ulterioare?

Profesorii nu au avut o influență foarte mare în dezvoltarea mea. În schimb mama, cea care și-ar fi dorit să fie profesoară și m-a îndrumat în alegerile ulterioare, a fost mentorul meu.

 

Dacă ar fi să schimbi ceva ACUM, ce ai schimba în educația din Romania?

În anul 2000 am fost profesor de franceză la liceul pedagogic “Elena Cuza”, o experiență de la care îmi doream multe, de la învățarea aplicată la studiu individual, dar care s-a dovedit a fi un duș rece deoarece sistemul era atât de închistat, deloc axat pe dezvoltarea personală, încât mi-a fost clar că nu vreau sa fiu parte dintr-un mare bullshit național.
Ulterior, în 2013, a trebuit să îmi înscriu fiul la o școală și am avut de ales între sistemul de stat și cel particular. Am avut astfel ocazia să cunosc sistemul școlii romano-finlandeze, o școală particulară care folosește curricula națională, dar unde metoda de învățare este bazată pe experiment. Învățământul finlandez este unul dintre cele mai productive din lume, se investesc sume uriașe în această ramură pentru că realizează că doar printr-un învățământ sănătos poți avea un popor dezvoltat armonios. Și așa am descoperit că matematica poate fi chiar fun, că profesorii pot fi dedicați și un real sprijin în descoperirea skill-urilor specifice fiecărui elev în parte.
Cred că asta e de schimbat în învățământul românesc: mentalitatea. Nu putem fi competitivi dacă ne învățăm copiii aceleași automatisme educaționale fără a-i provoca să descopere ce le place, să își descopere talentul și să poată excela astfel fiecare în domeniul ales de bunăvoie, să aleagă în cunoștință de cauză o vocație.

 

Ești apreciat și iubit de o mulțime de copii, adolescenți și tineri prin prisma jobului tău. Ce informații legate de școală, educație și rolurile lor în viață ai vrea sa le transmiți?

Le doresc fiecăruia în parte să descopere ce le place, să aprofundeze prin studiu alternativ orice materie și să inoveze ori de câte ori simt că o pot face. Fără inovație nu putem evolua, iar dacă noi am venit dintr-un sistem opresiv, închistat, în care gândirea proprie era îngrădită, ei au marele avantaj de a explora și a se exprima în orice fel posibil. De altfel, suflul noii generații se simte din plin în domenii relativ noi: cibernetică, IT, cercetare științifică, avem valori umane super importante care reușesc să ajungă la performanțe deosebite prin autocunoaștere, studiu și dezvoltare personală. Să îl văd pe fiul meu că jubilează la orele de public speaking mi se pare cea mai mare realizare: este o generație care are șansa de a se exprima liber, trebuie doar să ii sprijinim în acest demers și să îi impulsionăm.